„vorba lui Iisus: Eu sunt picat din cer.”

autentificare.

bine-ai revenit!

hmm.

seamana… nu rasare.

lipsa mea nu are scuze, dar are motive intemeiate. fiti fara griji! nu o sa le insir ca un blogger pios. n-am cum.

insa cateva lucruri sunt sigure, dupa cateva luni de mestecat gume si frunzarit carti fara sfarsit (a se intelege cu nerusinare, fara a le termina).

invitata la o piesa de teatru contemporan, am zis PAS. parol, nu merg la teatru cu putoi. am recunoscut ca sunt atat de limitata incat iubesc numai si numai unul: teatrul cu monstri sacri. gen Egoistul, cu Radu Beligan. in plus, m-as fi simtit atat de… nelalocul meu.

si… adevarul e ca…

nu ma las de fumat. punct.

nu mai pot sa fiu copywriter. pentru ca nu am si eu „locul meu”.

nu mai beau bere. pentru ca am renuntat la burta.

nu mai tin discursuri. le-am uitat undeva pe toate.

nu mai militez impotriva jocurile RPG pentru PC. unele au un storyline fantastic. de aici si cartile fara sfarsit 😀

nu-mi mai caut job. ma va gasi el pe mine.

nu mai cant la dush. am inundat vecinii.

nu mai port blugi. nu merg cu fustele.

nu mai citesc carti bune. inca astept ca unul din prietenii mei sa scrie una geniala, unde eu sa fiu „cea care a reusit in viata”. si sa am dedicatia.

nu mai mananc la masa. am mutat-o pe canapea.

nu merg la sala ca sa ma perindez pe langa aparate ca matza pe la picioarele mesei. ma simt atat de

„victorioasa” dupa ce ma ridic de pe bicicleta si nu am cazut in genunchi dupa x km.

nu mai fumez slimuri. nu sunt de nasul meu.

sunt din ce in ce mai convinsa ca am undeva, departe, pe cineva care-mi va imprumuta intr-o zi hamacul. si casuta din dotare.

nu mai fac ordine. le dau.

prefer linistea. inca tot nu mi-am luat TV.

nu mai merg la filme 3D. ma sperie.

nu ma mai rebelizez impotriva glichurilor din advertising. am realizat ca, defapt,  stiu prea putine despre aceasta lume.

sunt incuiata. pe dinauntru!

in rest, numa’ bine!

seruuus!

cariere de piatra pentru bolovani! part 1

vedem noi, mai incolo…

in cautarea „ei” merita sa alergi toata viata.

trenul anului trecut a avut o calatorie mocaneasca, inceata, cu mici opriri pentru noi calatori preocupati cu desagile si zilele ce aveau sa vina.

nu poposeau mult, unii schimbau o vorba-doua, altii ma onorau cu invataminte si cuvinte aurite, insa nici unul nu a ramas.

unii ma vizitau in duminici, cand soarele era la zenit, altii imi trimiteau vorba de departe.

 am avut o calatorie linistita uneori. insa nu am gasit ce cautam.

in anul ce a venit am pornit la drum fara desaga, fara oameni care urca si coboara, fara cunoscuti care intra in vorba, fara calatori bucalati si rosii in obraji.

cineva a tras semnalul de alarma mai devreme decat m-am asteptat. intotdeauna se gaseste cineva care trage semnalul de alarma, iar anul asta s-a grabit. nici nu am apucat sa imbuc ceva… nici sa ma asez si sa ma uit cu strangere de inima la biletul din mana cum mai mereu fac.

am coborat in plin camp.

nici nu am apucat sa-mi incalzesc mainile.

ciu ciuuu!

ce inseamna cand varza murata are pe ea pete ca de nisip

-iarta-ma, doamne, ca am pacatuit!

-spune-mi, fiica mea, ce ai gresit…?

-am scris pe blog intre sarbatori….

-(in timp ce se cauta prin buzunare dupa o guma de mestecat cu aroma de fragute) domnul e in concediu, la ski. de data asta trece neobservata miscarea ta eronata…

-perfect!

-ai un foc?

-….

din aceeasi categorie a sensurilor care pentru unii muritori fac mai mult sens decat pentru ceilalti capabili sa dea ortu’, mai jos sunt search wordurile care au facut valva in concediu pentru a-mi intina (cu sau fara voie) mie tinda pisiceasca:

in acelasi spirit al dreptatii divine, m-am gandit ca… de ce as face eu mai mult sens in a le buchisi vorbe marete si intelepte? pentru cine sa ma  zbat io?

nu mai bine faci tu un platouas? zic si eu…

cuplul de nisip brand-consumator

recent am fost la o conferinta care a batut spre cuvantare despre consumator.

oricine orice mi-ar spune acum si ‘orilacate’ conferinte as merge, din pacate sunt in acel moment in care am deja un mod de-a vedea lucrurile, al meu, sa zicem, nu neaparat cel mai bun.

am auzit multe versiuni ale mitului consumator-brand sau consumator-marketer, sau, consumator- curva de agentie, daca mi-e cu ingaduinta.

insa un lucru e sigur.

relatia aceasta este intr-un impas, iar sansele de-a iesi la liman sunt la fel de reale pe cat ar fi sansele unui cuplu aflat la varsta mijlocie sa reaprinda ‘torta’.

in aceasta relatie, consumatorul e femeia, ea cea casnica, cu statutul ei de cacat, care mananca bataie si ce mai apuca, care viseaza sa ajunga liderul recunoscut al gruparii extremiste de vecine care au descoperit manusa de bucatarie, ea cea pe care o poti muta doar intr-un spatiu fizic limitat: din bucatarie in baie, din baie in dormitor, din dormitor in bucatarie, ocazional pe balcon.

marketerul, advertiserul, sau cum doriti sa il numiti e masculul. cu parul de pe piept aferent, cu chelie si burta si cu chiloti in carouri, cu delicate fade’uri si umbre lasate de timp. el invarte banul ‘in casa asta’, el viseaza la mai mult, din ce in ce mai mult mustar pe maiou si bere langa canapea.

vedeti voi, relatia asta este aparent moarta.

daaar! ea invie pe ici, pe colo cu o mustrare, cu o palma de atentionare la momentul potrivit sau preventiv.

el mai lasa de la el si isi aminteste din cand in cand numele ei, iar ea, uneori isi ridica sortul… lasandu-l pe el sa o descopere in adevarata’i splendoare.

si uite’asa decurge viata de cuplu consumator-marketer.

advertiserul nu apreciaza indestul consumatorul, deci nu ii stie adevarata valoare.

advertiserul nu cunoaste destul consumatorul, deci nu comunica cum ar trebui.

advertiserul ar trebui sa cunoasca nevoile consumatorului, ce ii place, ce nu ii place, unde’l gadila si unde’i face placere.

totusi, cei doi sunt si vor fi intr-o relatie stabila, in ciuda felului hraparet de’a fi al marketerului si in ciuda comorii ascunse in manusa de bucatarie a consumatorului.

(poza de aici)

vesti din micul paris

dupa cum ziceam intr-un post la 5 trecute fix, Art&Copy” e  un film documentar despre publicitate si inspiratie. va fi proiectat pentru prima data in Romania, la initiativa agentiei Eventures. joi, 3 decembrie, incepand cu ora 20.00, la Fratelli Studios (str. Glodeni nr. 1-3), va avea loc vizionarea in premiera a documentarului.

noroc ca am facut cu ou si cu otet subiectul in sine ca m-am si trezit cu o invitatie la eveniment, taman la bucuresti!

„Suntem de la agentia de publicitate care a adus filmul si organizeaza evenimentul! Ne numim Eventures. Te asteptam oficial! Adrian Horobet”

hopa!

taman acum, cu 2 zile inainte, doamnelor si domnilor! adicatelea eu, asa mai mai pisiceste, scrisai un harticol „interesant”, numa’ bun sa ma duca la bucale. asa o fi, ca tare le ziceti cu foc! daca nu e cu suparare, m-oi infatisa la domnii imbracati frumos de la intrare si oi grai numele meu. numai asa, sa mi-l vad pe invitatie 😀

daca tot am grait interesant…

ura si la gara!

 

 

doua de’un fel

mi-ar fi placut sa le am ca idei.

ma multumesc sa le savurez deocamdata.

sun un copyriter prost. dar ma straduiesc.

ta ta, Clarice!

 

al tau mereu loial, elastic de par

intre noi ceva s-a rupt.

asa incepea newsletterul primit azi.

ce-i drept, in regim de forward.

nu am vazut demult un copy frumos.

si frumos, si cuminte, si in treaba lui.

asa cum ii sta bine unui copy crescut bine, cu cei 7 ani de agentie.

sarumana, mami! a fost foarte bun.

in orasul rasturnat

imi aduc aminte de o poveste veche.

bunicul ducu avea o brutarie.

si brutaria bunicului umplea strada de firimituri proaspete si de o mireasma de bunastare.

dimineata pe la 7 trecute fix venea anisoara si indesa 3 paini durdulii in plasa facuta cu mainile ei.  cel mic era la scoala si pe ceilalti doi trebuie sa ii ajute sa se aseze la casa lor, zicea ea.

pe cand era vremea cafelei, intra tantos nea’ magheru. tinea mortis sa mearga sa isi ia cu mana lui painea ‘”aia mai mandra” de pe raft. si bunicu ducu nu zicea nimic, iar nea’ magheru avea mereu bani ficsi. vorbea cateva clipe de „ziua asta data de dumnezeu” si apoi avea o privire trista… iesea de fiecare data cu painea aia mai mandra sub brat, iar dupa ce se vedea afara, rupea o bucata zdravana si molfaia alene. si ziua asta data de dumnezeu parca era mai buna…

mihaita il lua prin surprindere pe bunicu ducu. nu statea locului niciodata si uita de paine uitandu-se cu jind la borcanul cu gume turbo. nu-i ramanea mare lucru in buzunarul cusut stramb de sora’sa dupa ce ii dadea painea si bunicul ducu nu se indura sa nu-i strecoare 2 gume in buzunar. una era pentru sora lui mai mare pentru ca avea grija de el. pentru ca „mama a iesit pana la magazin intr-o zi si a uitat numarul scarii unde locuiau, iar tata nu l-a stiut niciodata”.

si bunicul ducu avea mai mereu faina alba prin mustata. „ma bucur de batranete asa cum imi convine mie” si ranjea sugubat, suparandu-se daca nu’i zambeam asa cum stiam eu. pantofii erau lustruiti dis de dimineata, doar ca „era mai greu parca pe zi ce trecea…”

la amiaz’ era musai sa „mancam amandoi”. venea nea’ chirtos de la macelaria din coltu strazii malai mare nr. 17 bis cu sortul unsuros, dar cu muschiulet proaspat si jumari in pachetul facut din ziarul de ieri dimineata. si intindea bunicul ducu masa, iar eu aduceam ultima paine de pe vatra, coapta numai pentru masa de pranz.

dadeam drumul la radio romania actualitati, iar cotele apelor dunarii nu depaseau limita pericolului…

intr-o zi bunicul ducu nu a mai incins cuptorul. „vor oamenii astia sa ridice un bloc de afaceri aicea. io nu le-oi sta in cale…” si de-atunci orasul n-a mai fost la fel.

fiul al mic al anisoarei s-a lasat de scoala.

nea magheru s-a imbolnavit de suparare ca i-au plecat copiii in celalalt capat de lume.

mihaita s-a incurcat cu cine nu trebuia si l-au lasat lat si fara dinti intr-o seara in fata blocului, dupa ce au dus-o pe sora’sa. de atunci nu mai pune in gura guma turbo.

pe nea’ chirtos l-au dus cu salvarea intr-o dimineata si u l-au mai adus inapoi.

iar cotele apelor dunarii au generat cod galben.

(semnat: Mitra)

 

(mi-a prins bine talentul lui)

„se zice testiculenta, nu coincidenta”

Ea statea ghemuita pe covorul cu pete de scrum si isi intindea sosetele spre genunchii zdreliti. cateva suvite ii gadilau lobul urechilor abia scapate din stransoarea cozii de cal. ea zicea ca asa e modelul, el stia ca i-a fost lene sa-si clateasca pletele in seara asta.

cele doua degete care tineau tigara sa nu se stinga erau intr-o pozitie hidoasa daca te uitai atent; de la departare era senzual peisajul.

El o tinea de mana libera din mrejele tutunului  si cu cealalta isi amintea de podoaba de pe piep care-l facea mai barbat. Pantalonii de casa, cum ii numea el, erau defapt niste zdrente cu amprenta personala : rupte-n derier, scamosate in ton cu cuvertura de pat, impregnate cu mirosul dragostei lor si cu o urma clara a mainii late cat un capac de WC care alina mancarimile diverse.

El era barbatul impacat cu sine. Din cand in cand isi amintea ca era si ea acolo si ii dadea cate-o palma prieteneasca peste umar. Dar o iubea, mai ales cand ii gatea jumari cu varza acra. Atunci, stand la masa si vazand-o cum se invarte prin bucatarie cu sortul ei uns si patat, atunci isi amintea cel mai bine cum s-au cunoscut…

Aragazul “23 August” era piatra de hotar a iubirii lor. El era un gura-casca pozitionat strategic pe marginea strazii la protestul din data cu pricina, iar ea muncea cu drag si spor la uzina omonima.

23 august era ce aveau ei mai drag si mai in comun in lume.

El, curajosul luptator al acelei zi pe care n-o va uita niciodata fugea sa se ascunda de un militian infometat. Si atunci a vazut-o pe ea, cu halatul ei cenusiu si baticul ce-i tupila buclele imblanzite.

Era in uzina cand el a intrat cautand un loc sa se ascunda.

“Ascunde-ma in negrul ochilor tai.” Si acolo a ramas peste ani, desi intre timp ochii ei s-au dovedit a fi caprui; dar el a continuat sa o iubeasca cu tot cu imperfectiunile ei.

Dupa ce Securitatea nu i-a mai pricinuit frica si panica, a scoso-o la o cina decenta: fete de masa apretate, flori proaspete din plastic nou importat din China, tacamuri lustruite cu spalatoarea, farfurii cu flori si crapaturi usoare, totul era perfect.

Atunci a vazut-o pe ea prima data fara halatul cenusiu si fara baticul nemilos. Nu era atat de frumoasa pe cat se astepta, dar imperfectiunile ei aveau ceva aparte care il faceau sa o iubeasca si mai mult. Pozitionarea indecisa a dintilor, parul fara personalitate si mainile galbui nu erau decat un motiv in plus sa o ia acasa si sa o pastreze.

Corina Chiriac le soptea in fundal replicile potrivite si de acolo incolo a mers struna.

Si azi, in zilele de duminica mananca sarmale si supa de pui, iar seara ea ii face surpriza pe care el o asteapta toata saptamana, cocotat in varful patului: proaspat imbaiata, isi face aparitia si incepe sa-l sarute pe ochi, pe buze, ca apoi sa coboare incet spre gat, sfarcuri, buric. Isi plimba si o mana in parul lui de pe piept, care nu o incanta atat de tare pe cat ar vrea el, dar il iubeste si asa. Si el se simte mai barbat ca niciodata.

Nu trec 10 minute si amandoi revin la pozitia lor statornica: el in varful patului, isi mangaie multumit acelasi par de pe piept si urmareste cu interes filmul, iar ea, ghemuita pe covor, trage din nou de sosetele naravase.

Nici acum ea nu a inteles ce a vrut sa zica cu “ascunde-ma in negrul ochilor tai”, dar cu siguranta e de bine…